BUDUREASCA – NOBLE WHITE DOC 2020 – 0.75L
VIN ALB SEC. Colinele însorite din Dealu Mare sunt parte din locul străvechi pe care a fost scrisă istoria vinului începând de acum 2000 de ani, din vremea dacilor. Istoria continuă cu Budureasca, brand-ul apărut în lumea vinurilor românești în 2013, odată cu inaugurarea cramei cu o suprafață de 2500 de metri pătrați, cu o construcție nouă, aparatură modernă, spații pentru depozitare și degustare a vinurilor.
Vinurile Budureasca sunt obținute din 13 soiuri, atât românești (Fetească, Busuioacă, Tămâioasă), cât și din soiuri străine, cum ar fi cele franțuzești (Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Pinot Gris), precum și din alte soiuri aduse de pe continente îndepărtate și adaptate la solul românesc (Shiraz).
Noble White este cel mai nou cupaj alb al gamei Noble. Cele trei soiuri albe, adaptate admirabil la terroir-ul din Dealu Mare, unde primesc 2000 de ore de expunere la soare pe parcursul unui an. Pentru vinificare strugurii sunt culeși manual când ajung la maturitate deplină și au dezvoltat natural cantitatea de zahăr necesară. Cupajarea a avut loc doar după vinificarea fiecărei clone în parte sub supravegherea oenologului Budureasca.
ASPECT: Galben-auriu, strălucitor.
MIROS: Parfumul acestui vin este dominat de soiul alb Muscat, cu arome de fructe tropicale și flori de iasomie.
GUST: Pe papile Muscat Ottonel este însoțit cu delicatețe de Sauvignon Blanc, care îți face simțite aromele proaspete de mango și pepene galben cantalup. Chardonnay aduce corpolența medie, note de maturare și vanilie, dezvoltate prin batonnage.
ASOCIERE CULINARĂ: Un cupaj alb recomandat la risotto cu ciuperci, piept de pui la grill, medalion de somon la cuptor și fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 10 – 12°C.
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE – MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC, CHARDONNAY, MUSCAT OTTONEL
VOL. ALC.: 14%
Recenzii
Nu există recenzii până acum.