”Giall’Oro” Prosecco Superiore Extra Dry

65,00 lei

91 Puncte James Suckling:”Un Prosecco plăcut, cu parfum și arome proaspete de mere dulci și pajiște de vară. Spumă bine echilibrată pe palatin și o tușă de smântână în postgust.”

, , , ,
Share On:

Ruggeri “Giall’Oro” Prosecco Superiore D.O.C.G. Extra Dry

Producător: Ruggeri – Treviso, Valdobbiadene

Soi: majoritar Glera, cu cantități mici de Verdiso și Perera

Culoare: galben-pai foarte deschis, cu tente verzui

Miros: buchet delicat, persistent și foarte fructat, cu parfum de mere galbene coapte și flori de salcâm

Gust: ușor dulce și proaspăt, extrem de catifelat și echilibrat, cu perlaj fin, abundent și persistent și sfârșit lung, fructat

Recomandări gastronomice: perfect ca aperitiv și ideal pentru petreceri, merge foarte bine cu creveți (cruzi) și pește, antreuri, feluri principale din legume și brânzeturi nu foarte aromate; extrem de versatil, Giall’Oro vă poate acompania pe parcursul unei mese întregi

Alcool: 11%

Zahăr rezidual: aprox. 16 g/l

Temperatura de servire: 5-7°C
Vinificat fără pielițe la temperatură controlată de 16°C. A doua fermentație este lentă și are loc în cisterne mari închise, la 14-15°C.
91 Puncte James Suckling: ”Un Prosecco plăcut, cu parfum și arome proaspete de mere dulci și pajiște de vară. Spumă bine echilibrată pe palatin și o tușă de smântână în postgust.”
Medalie de Aur, Mundus Vini 2021


 

Producător

Ruggeri, unul dintre cei mai respectați producători de Prosecco, produce vinurile-etalon ale apelațiunii. Actuala podgorie a fost înființată în 1950 de Giustino Bisol. El este continuatorul unei tradiții de câteva secole, proprietatea familiei Bisol fiind menționată în cele mai vechi hărți din Cartizze, în inima regiunii Valdobbiadene. Prima atestare documentară datează din anii 1800, ea certificând faptul că Eliseo Bisol era producător de distilate. Apoi, în 1920, fiul său Luigi Bisol, oenolog, a înființat o podgorie în Montebelluna. Fiul acestuia, Giustino Bisol, este cel care avea să înființeze Ruggeri în Santo Stefano di Valdobbiadene, cu scopul declarat de a produce și promova spumantele Prosecco Superiore și Cartizze. În 2017, Ruggeri a intrat în proprietatea grupului Rotkäppchen-Mumm Sektkellereien GmbH, liderul pieței de spumante din Germania, înființat în 1856 și rămas în proprietatea aceleiași familii. Schimbarea proprietarilor nu a însemnat și schimbarea managementului, Ruggeri continuând să fie condus de Paolo Bisol, cu ajutorul copiilor săi Giustino și Isabella. Excelenta reputație a Prosseco-ului Ruggeri se bazează atât pe aprecierea consumatorilor, cât și pe recunoașterea specialiștilor. Astfel, vinul de top al domeniului, Giustino B., ediția 2015, a primit titlul de ”Spumantul anului” acordat de ghidul Vini Buoni d’Italia al prestigioasei reviste Gambero Rosso – a fost pentru prima dată când titlul era acordat unui Prosseco, adică unui spumant făcut nu prin metoda tradițională, ci prin metoda Charmat! Totodată, vinul primea și premiul Tre Biccheri pentru 2017 acordat tot de Gambero Rosso. Același premiu i-a revenit și în 2018. De altfel, Ruggeri este singurul producător de Prosseco care a primit Tre Biccheri de nouă ori! În ceea ce-i privește pe criticii internaționali, atunci când renumitul The Wine Advocate by Robert Parker a realizat o evaluare completă a Valdobbiadene Conegliano Prosecco Superiore DOCG, Ruggeri a primit cel mai mare punctaj: 92 puncte pentru Giustino B. și 91+ pentru Vecchie Viti, vinurile de top!


Specificații

Țara Italia
Punctaje/Medalii 91 Puncte James Suckling
Culoare Alb
Vinificare Extra Dry
Alcool 11%

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „”Giall’Oro” Prosecco Superiore Extra Dry”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top